Un capitol aparte din arhitectura Moldovei il constituie manastirile. Locuri de desfasurare a vietii monahale de traditie bizantina, ele au fost in acelasi timp gandite si realizate ca puncte de aparare si refugiu in vremuri agitate. Ridicate intre secolele XV-XVII, manastirile de la Neamt, Putna, Bistrita, Secu, Probota, Galata, Sucevita, Moldovita, Slatina, Solca, Cetatuia, Dragomirna isi inalta şi azi puternicele ziduri cu turnuri inalte, ca de cetate. La adapostul acestora, calugari caligrafi, realizatori de cronici, miniaturisti, zugravi de biserici si pictori de icoane, mai tarziu tipografi, au creat opere de valoare, expresie a originalei culturi romanesti.
Facand parte, alaturi de cetati – inca din perioada inceputurilor statale, dar mai ales din vremea lui Stefan cel Mare – din reteaua de constructii destinate apararii, manastirile moldovenesti sunt ansambluri a caror organizare este strans legata de potentialul lor defensiv major. Programul manastiresc este prezent pe tot parcursul secolelor XIV-XVIII, cele mai reprezentative si bine pastrate (unele restaurate in anii ’60-‘70 ai secolului XX) sunt insa manastirile ridicate in secolul al XVII-lea.
Cu unele exceptii, in care amplasamentul este ales pe o inaltime mai greu accesibila, manastirile moldovenesti sunt aşezate pe un teren plat, astfel incat incinta de zid sa poata sa capete o forma rectangulara, functionala din punct de vedere al apararii. In fapt, acest ansamblu a fost prevazut cu dotarile defensive ale unei cetati (turnuri de colt sau de camp iesite in afara incintei, dotate cu elementele specifice apararii; drumuri de straja de-a lungul zidului; ascunzatori pentru bunuri, obiecte de pret sau chiar destinate refugiului persoanelor, realizate in constructiile componente ale ansamblului; subsoluri duble ale caselor domnesti sau egumenesti; iesiri secrete spre exteriorul incintei; fantani aflate in cadrul ansamblului, pentru a putea rezista unor atacuri mai indelungate etc.).
Intr-o tara in care turcii interzisesera deja construirea de cetati si ordonasera demolarea celor existente, in care traditia constructiilor defensive (a cetatilor) era inca vie si care este adeseori supusa atacurilor tatarasti de jaf, ansamblul manastiresc fortificat ramane – alaturi de curtea boierească intarita – formula defensiva cea mai eficienta in aceasta perioada.
In Moldova, constructiile de tip bisericesc au avut o dezvoltare proprie, deosebita de cea din Tara Romaneasca. Ele au la baza elementul autohton, adica arta mestesugarilor locali, concretizata in vechile si modestele bisericute de lemn, care le-au precedat pe cele de piatra si zid. Peste acestea s-au adăugat influente straine, dintre care cea fundamentala pentru formarea stilului moldovenesc este cea bizantina, manifestata in planul predominant al bisericilor (treflat sau drept) si in impartirea lor, in sistemul de acoperire prin bolti si in multe din elementele decorului exterior.
Nordul Moldovei este o zona turistica majora a Romaniei, ale carui puncte de interes sunt reprezentate de o multitudine de biserici pictate de o valoare culturala inestimabila. Opt dintre aceste monumente au fost deja incluse in patrimoniul mondial al UNESCO, inca din anul 1993 si de atunci ele atrag si mai multi turisti, care raman impresionati de calitatea picturilor parietale exterioare si de claritatea si puritatea stilului moldovenesc. Desi vizitatorii sunt incantati de ceea cea vad, totusi informatiile istorice nu ajung intotdeauna la ei si nu pot intelege in intregime rolul major pe care aceste ansambluri l-au avut de-a lungul vremurilor. De aceea este important sa ne cunoastem trecutul pentru a ne putea explica mai bine lucrurile pe care le vedem in prezent.
