Pavilionul de la Barcelona, realizat de arhitectul german Ludwig Mies van der Rohe este una dintre cele mai reprezentative cladiri-monument ale Barcelonei, cunoscut pentru formele sale epurate si materialele extravagante, precum marmura, travertinul sau onixul. In acest spatiu se organizeaza in prezent diferite expozitii internationale de arta contemporana, astfel incat turistii ce viziteaza Barcelona includ acest punct major in traseul lor de vizitare a orasului.
Istoria acestui obiectiv turistic
Nu intotdeauna pavilionul a fost destinat publicului larg si are o istorie relativ ciudata. Deoarece acesta era planificat a fi un pavilion de expozitie, intentia era ca acesta sa fie temporar, astfel incat cladirea a fost demolata la inceputul anului 1930, dupa nici un an de la ridicarea lui. Totusi,datorita fotografiilor alb-negru si ale planurilor originale, care au fost gasite ulterior, un grup de arhitecti spanioli au reconstruit pavilionul intre anii 1983 si 1986, dandu-si seama de valoarea lui istorica si artistica si dorindu-si ca acesta sa poata fi in continuare un reprezentant al stilului modernist pur.
Arhitectul a dorit ca aceasta cladire sa devina “o zona ideala a linistii” pentru vizitatorul grabit, care este invitat in interiorul acesteia in drumul sau spre o alta atractie. Odata ce expozitia din interiorul pavilionului nu a mai existat, constructia a devenit in sine un exponat. Pavilionul nu are rolul de a bloca trecatorii si de a ii “prinde” in interiorul sau, ci de a realiza si un spatiu de trecere, cladirea sa ofere posibilitatea de a fi strapunsa si sa lase vizitatorul sa isi continue drumul. Vizitatorii pot ajunge la ea urcand cateva trepte, ajungand pe o platforma, iar prin intermediul unei rampe line, pot reveni la nivelul terenului, continuandu-si vizitarea spre alte zone ale parcului.
Pavilionul nu este doar un exponent al formei construite cu o intelegere noua si disciplinata a spatiului, ci si o oportunitate pentru ascocierea cu alte arte. In sprijinul acestei afirmatii, in prezent regasim amplasata lucrarea lui Georg Kolbe, “Alba”, pe o suprafata lina de apa, intr-un mic bazin. Sculptura este amplasata astfel incat sa fie evidentiata de materialele folosite in apropiere, aceasta reflectandu-se pe suprafetele lucioase. Mies a ales locul din care aceste efecte optice au impactul cel mai puternic pentru a valorifica sculptura, cladirea oferind multiple unghiuri asupra acesteia. El a realizat ca trebuie sa existe o juxtapunere a lucrarilor arhitecturale cu artele vizuale, iar ca sculpturile nu mai trebuie private ca niste simple exponate subordonate spatiului, ci sa fie integrate in designul spatiului, sa ajute la definirea si interpretarea lui, iar astazi, unul dintre cele mai bune exemple ce sustin acest principiu il reprezinta Pavilionul de la Barcelona
Totodata, semnificativ este si ca faptul ca pentru intregirea imaginii pavilionului, dar si pentru realizarea unui anumit confort, Mies van der Rohe a proiectat si mobilierul special adaptat acestui spatiu si expus aici pentru prima data. Fotoliile din piele alba sau neagra, confortabile si capitonate, cu accente de inox, material similar stalpilor de sustinere, sunt amplasate in spatiile delimitate de peretii de marmura.
Astfel, trebuie sa stim ca Bercelona nu se limiteaza doar la creatiile lui Gaudi, pentru care este celebru acest oras, ci aici putem intalni si multe alte exemple de opere de arta care merita vizitate. O vizita aici ar fi incompleta daca nu am include si pavilionul lui Mies van der Rohe, care este unul dintre cele mai reprezentative lucrari moderniste, care imbina arta cu arhitectura intr-un mod sofisticat si foarte creativ, care poate fi inteles pe deplin doar prin experimentarea personala a spatiului construit.
